Un grup de cercetatori de la Universitatile din Hawaii si din Aberdean au studiat fauna din Groapa Marianelor, din oceanul Pacific, si au avut parte de o descoperirea anului in lumea fiintelor marine: o noua specie de peste care traieste la cea mai mare adancime.
Pestele abisal sau fantomatic face parte din familia Liparidae, specie care traieste la mari adancime, fiind filmat la o adancime de 8.143 de metri.
Potrivit oamenilor de stiinta, pestele abisal prezinta o forma diferita de celalalte specii care traiesc la adancimi mare. Potrivit descopera.ro, care citeaza newscientist.com, “Are înotătoare mari, transparente, franjurate, şi o coadă asemănătoare cu cea a unui ţipar.
Viaţa la adâncimi atât de mari, unde presiunile sunt enorme, este o provocare pentru animale, deoarece aceste presiuni uriaşe stânjenesc funcţia muşchilor şi a nervilor şi distorsionează configuraţia proteinelor, tulburând funcţionarea enzimelor necesare proceselor vitale.
Cum reuşesc peştii abisali să supravieţuiască în aceste condiţii extreme? În 1999, Paul Yancey de la Whitman College, SUA, a descoperit un mecanism fiziologic care împiedică deformarea moleculelor proteice la peştii abisali. Este implicat în acest proces un compus numit oxid de trimetilamină (TMAO), care reglează concentraţia substanţelor dizolvate din celule.
Nivelul de TMAO este cu atât mai ridicat cu cât o specie trăieşte la adâncimi mai mari, dar există o limită a cantităţii de TMAO pe care o poate conţine o celulă, ceea ce limitează, astfel, şi adâncimea la care pot trăi peştii. Oamenii de ştiinţă au calculat că adâncimea maximă la care ar putea trăi peştii, având în vedere nivelul de TMAO, ar fi de 8.200 de metri – foarte aproape de ceea ce arată şi observaţiile de până acum.
Noul record de adâncime pentru un peşte – 8.143 m – se încadrează în această limită.”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
adauga un comentariu fie prin contul tau de blogger, fie prin cel de facebook